Pianul: un instrument pentru toate anotimpurile
Poartă pe scenă un stilat halat de baie completat de o coamă sălbatică. Este pianist, compozitor și un animator amețitor excelând în jazz, clasică, pop, tehno și hip-hop. A câștigat un Grammy împreună cu Daft Punk. Pentru el, nimic nu funcționează fără clapele albe și negre. De aceea, l-am primit cu căldură la un concert exclusiv în fabrica Steinway & Sons din Hamburg.
Canadianul de 46 de ani și-a lăsat în casa aleasă din Cologne stilatul său port și a venit într-o nobilă cămașă de mătase albastră. Însă, nu ar fi fost el dacă nu ar fi purtat papucii de casă maro, un alt semn al său distinctiv. Poate că îi oferă mai multă senzitivitate la pedale? „Atunci când cânt la pian, ceea ce fac cu picioarele este cea mai importantă și impresionantă parte”, explică Gonzales, pentru care pedalele pianului sunt mai expresive decât clapele.
De aceea, acest curios muzician a fost atras în mod special în timpul turului ghidat al fabricii Steinway de departamentul pentru pedale. În ciuda fascinației sale pentru măiestria și pentru etapele diferite de producție din fabrică, Gonzales a fost puțin temător. „E cumva înfricoșător să-mi văd iubitul instrument tăiat în atât de multe piese, aproape ca un trup mort”, a mărturisit glumind. Până la urmă un pian este în ochii săi poarta esențială spre muzică. Depășește orice bariere: „Un pian poate să facă orice”, spune el. Fiecare nouă compoziție începe la pian, cu cât mai spontană, cu atât mai bine. Însă, nu știe niciodată dinainte dacă piesa care va rezulta va fi rap sau clasică. „Eu doar încep,” spune acesta. În acest mod a fost scris ultimul său album, Solo III, pe care a început să-l compună în timpul anului sabatic 2016, terminat în septembrie. „Piesele aproape s-au scris singure”, explică Gonzales.
La fel de spontan și maiestuos a fost și în timpul concertului Live From The Factory Floor de care s-au bucurat vizibil 150 de muncitori de la Steinway, în timpul unei pauze mai lungi de prânz. Recitalul a cuprins sunetele delicate ale melodiei „White Keyes” și impresionanta piesă „October 3rd”, de pe albumul Solo III. Gonzales a recrutat-o ca pianist și pe Daniela, de la departamentul de tâmplărie, pentru o interpretare la trei mâini. Ambii au primit aplauze frenetice. Ca mulțumire, Gerrit Glaner, Directorul Artistic Steinway, i-a dăruit lui Gonzales ceea ce își dorea mai mult: un set nou și strălucitor de pedale pentru propriul său pian.